Focul vânăt e gonit de vânt,
Zările-au uitat să mă mai doară...
De iubire-ntâia oară cânt,
La scandal renunț întâia oară.
Am fost crâng părăginit pe loc
La femei și votcă dam năvală;
Nu-mi mai place azi să beau, să joc,
Să-mi pierd viața fără socoteală.
E de-ajuns să te privesc tăcut,
Să-ți văd ochii plini de tot înaltul,
Că uitând întregul tău trecut,
Tu să nu mai poți pleca la altul.
Tu mers gingaș, tu surâsul meu,
Dac-ai ști, cu inima-i pustie,
Cum poate iubi un derbedeu
Și cât poate de supus să fie.
Cârciumile le-aș uita pe veci,
N-aș mai ști nici versul ce înseamnă
De-aș atinge-aceste brațe reci
Și-al tău păr ca floarea cea de toamnă.
Veșnic te-aș urma pe-acest pământ,
Departarea mi-ar părea ușoară...
De iubire-ntâia oară cânt
La scandal renunț întâia oară...