Focul vânăt e gonit de vânt,
Zările-au uitat să mă mai doară...
De iubire-ntâia oară cânt,
La scandal renunţ întâia oară.
Am fost crâng părăginit pe loc
La femei şi votcă dam năvală;
Nu-mi mai place azi să beau, să joc,
Să-mi pierd viaţa fără socoteală.
E de-ajuns să te privesc tăcut,
Să-ţi văd ochii plini de tot înaltul,
Că uitând întregul tău trecut,
Tu să nu mai poţi pleca la altul.
Tu mers gingaş, tu surâsul meu,
Dac-ai şti, cu inima-i pustie,
Cum poate iubi un derbedeu
Şi cât poate de supus să fie.
Cârciumile le-aş uita pe veci,
N-aş mai şti nici versul ce înseamnă
De-aş atinge-aceste braţe reci
Şi-al tău păr ca floarea cea de toamnă.
Veşnic te-aş urma pe-acest pământ,
Departarea mi-ar părea uşoară...
De iubire-ntâia oară cânt
La scandal renunţ întâia oară...