Am hrănit orgoliul ucigând iubiri
Și-mi asum sentința iernii din priviri.
Pentru mulți paiață, la puțini îndemn,
M-am purtat cu zeii și fricos și demn.
M-am târât pe burtă, am zburat prin cer
Fără ca vreodată învoiri să cer.
Partea mea cea neagră cu noroiul mort
Părții mele albe i-a tot fost suport.
S-au tot rupt din mine cei flămânzi de har
Fără să-și asume ultimul pahar.
E degeaba înger, drac plătit din plin,
Înălțarea mi-este singurul declin.
Bun de pus la rană,
Rău de pus la zid,
Numai eu știu taina fiecărui rit.
Numai eu dau seamă
Pentru cât am fost
Înțelept de singur, fericit de prost.
Prea ușor pierd vremea și prea greu strâng bani
Să mai știu ce-nseamnă prețul unor ani.
Dar cu toate-acestea, le ofer mereu
Altor ani de-a valma casă-n trupul meu.
Numai să nu-mi ceară de grăbiți ce sunt
Vreo scadență-n schimbul nimbului de sfânt.
Că n-am nici starea să mă pot schimba,
Nici să-i zic iubirii dintr-odată ba.
Prea lumesc de tânăr și prea-n toi petrec
Să-mi umbrească firea anii care trec.
S-or găsi pe urmă despre cel ce-am fost
și cuvinte bune, înțelesul prost.