Straniu adevăr îl doare,
Între speranță și destin,
Sub fardul stării de candoare
Pe măscăriciul clandestin.
Venit la curtea unui astru,
La curtea zeilor sătui,
Ciudatul măscărici sihastru
Se-ascunde zilnic prin statui.
Dar tot mai speră o fisură
Prin care soarele lichid,
Contaminându-l cu arsură,
Să-l treacă dincolo de zi.
În taină culegând grăunțe
Din poala unui cer uscat
Așteaptă calm să se pronunțe
Sentința balului mascat.