Nu-s ochii dragei mele stropi de soare
Și roșul gurii ei nu-i de coral.
De-i albă neaua, sânu-i oacheș pare
Și negrul păr i-e ca o sârmă-n val.
Știu roze albe, știu și roze roși,
Dar nu-i socot obrajii trandafiri
Și-s balsamuri mai dulci să le miroși
Decât e boarea întregii sale firi.
Îmi place s-o aud, deși plăcut
Mai mult mi-e zvonul muzicilor parcă.
Eu mers de zâna încă n-am văzut,
Dar draga mea e clar că-n țărnă calcă.
Și totuși, eu o cred la fel de rară
Cum spun și cei ce mint când o compară.