E frumos, e prea frumos la tine-n suflet;
E târziu, e prea târziu la mine-n gând
Împărtăşim, împărtăşim aceeaşi taină
Dar nu se ştie, nu se ştie până când.
Prea multe pasari cardinale
Între iluzii se rotesc
Contaminând cu ascensoare
Misterul nostru pamântesc.
Îmbatrânim de fericire
Într-o mansarda fără flori
Lasând păpusi fără adresă
Pentru serbările din zori.
Visăm frumos aceeaşi moară
Ascunsă-n tragicul decor
Şi măcinăm aceleaşi lacrimi
Când dau părinţii telefon.
Suntem lucizi pâna la sânge,
Nedespărţiţi pâna la cer
Şi nici nu ştiu după iubire
Ce se cuvine să-ţi mai cer.
Cuvintele îşi pierd căldura
Într-un sărut de protocol
Şi tot mai vinovate păsări
Dau eşafoadelor ocol.
Sub fruntea mea se face noapte,
În ochii tăi se face zi
Şi renunţăm să mai cunoaştem
Ce stele ne-ar putea păzi.