Când vine dimineaţa şi zorii-mi bat în pleoape,
Ce crudă e trezirea, căci tu nu eşti aproape...
Sunt ca o harpă tristă uitată într-o gară,
Pe strunele iubirii te-aştept să vii diseară...
Hai, vino iar în gara noastră mică,
Priveşte-mă, să vezi cât mi-e de frică,
Alintă-mă şi dă-mi curajul vieţii,
Sărută-mă, s-alungi umbra tristeţii...
Mă răscoleşte dorul ce l-ai lăsat acasă,
Aş vrea să vin la tine, dar ştiu că nu-ţi mai pasă...
Şi-atunci cu lacrimi calde mai umplu-o călimară
Şi-ţi scriu pe-o amintire că te aştept diseară...