Trece toamna, iarna, vara și în inimi urcă seara,
Vântul cântă în neștire peste glezna ta subțire,
Palma mea în rugăciune peste sânii tăi apune
Și visez că ești aieve, vas de aur plin cu seve,
Când de fapt ești amintire, tu și glezna ta subțire,
Mâna, vai, pe strune-mi moare și pe tine nu te doare.
Hei, suflet fără chei,
Fără porți și fără ziduri,
Lași în urmă numai riduri.
Trupul tău cu gust de miere luminează-n încăpere
Din alt timp, din altă viață, care se destramă-n ceață.
Doar la mine în cuvinte doarme coapsa ta fierbinte,
Doar în cântec te mai am, măr aprins lucind în ram.
Și mi-e dor și mi-e pustiu, și mă-ntreb dacă sunt viu,
Mâna, vai, pe strune-mi moare și pe tine nu te doare.
Hei, suflet fără chei,
Fără porți și fără ziduri,
Lași în urmă numai riduri.
Vine vara, iarna vine, numai tu nu vii la mine,
Trupul tău ca o văpaie nu-mi mai intră în odaie,
Steaua-mi bate în fereastră unde-i umbra ta albastră,
Unde-s pașii tăi cei dragi, sânii mirosind a fragi,
Și mi-e frig și mi-e amar, și mă chinui în zadar,
Mâna, vai, pe strune-mi moare și pe tine nu te doare.
Hei, suflet fără chei,
Fără porți și fără ziduri,
Lași în urmă numai riduri.