Trece toamna, iarna, vara şi în inimi urcă seara,
Vântul cântă în neştire peste glezna ta subţire,
Palma mea în rugăciune peste sânii tăi apune
Şi visez că eşti aieve, vas de aur plin cu seve,
Când de fapt eşti amintire, tu şi glezna ta subţire,
Mâna, vai, pe strune-mi moare şi pe tine nu te doare.
Hei, suflet fără chei,
Fără porţi şi fără ziduri,
Laşi în urmă numai riduri.
Trupul tău cu gust de miere luminează-n încăpere
Din alt timp, din altă viaţă, care se destramă-n ceaţă.
Doar la mine în cuvinte doarme coapsa ta fierbinte,
Doar în cântec te mai am, măr aprins lucind în ram.
Şi mi-e dor şi mi-e pustiu, şi mă-ntreb dacă sunt viu,
Mâna, vai, pe strune-mi moare şi pe tine nu te doare.
Hei, suflet fără chei,
Fără porţi şi fără ziduri,
Laşi în urmă numai riduri.
Vine vara, iarna vine, numai tu nu vii la mine,
Trupul tău ca o văpaie nu-mi mai intră în odaie,
Steaua-mi bate în fereastră unde-i umbra ta albastră,
Unde-s paşii tăi cei dragi, sânii mirosind a fragi,
Şi mi-e frig şi mi-e amar, şi mă chinui în zadar,
Mâna, vai, pe strune-mi moare şi pe tine nu te doare.
Hei, suflet fără chei,
Fără porţi şi fără ziduri,
Laşi în urmă numai riduri.