Pe cine şi câte cărări

Pe cine şi câte cărări las în urmă nu-mi pasă,
Trec singur prin lume deşi câteodată m-apasa,
Sunt vesel chiar dacă ştiu bine că drumul se înfundă,
Voi merge spre zare şi n-are decât să se ascundă.

Cânt fără să-mi pese ca e cineva să m-asculte
Îmi place doar toamna, când umblu prin frunzele multe
Visez o iubire cum n-a fost şi nu e
Deşi tot mai rece şi singur cărarea mă suie.

Din cărţi nu rămân cu nimic, nu mă-învaţă
Decât frumuseţea pădurilor câte-o povaţă,
Mi-e sufletul pajişte, inima luncă şi vie,
Tristeţile toate din lume mi-s scumpe, să vie.

Cânt fără să-mi pese ca e cineva să m-asculte
Îmi place doar toamna, când umblu prin frunzele multe
Visez o iubire cum n-a fost şi nu e
Deşi tot mai rece şi singur cărarea mă suie.

Când beau din întinderi şi gust din încinse izvoare,
Nimic nu mă îmbată mai mult decât umeda zare.
De oameni mi-e drag când departe de ei ştiu că unde
Şi unde o mână învinsă de febră se-ascunde.

Cânt fără să-mi pese ca e cineva să m-asculte
Îmi place doar toamna, când umblu prin frunzele multe
Visez o iubire cum n-a fost şi nu e
Deşi tot mai rece şi singur cărarea mă suie.

Dar nu-i nici lumină şi nu-i nici durere pe-aproape,
De aceea m-aşez lângă ţărmul cu vise şi ape,
De aceea pe cine şi câte cărări las în urmă nu-mi pasă
Şi-mi fac numai mie şi numai cu florile casă.

Cânt fără să-mi pese ca e cineva să m-asculte
Îmi place doar toamna, când umblu prin frunzele multe
Visez o iubire cum n-a fost şi nu e
Deşi tot mai rece şi singur cărarea mă suie.