De când te-am văzut ai fost un semn de-ntrebare,
Cu ochii tăi mari, cu râsul tău de copil,
Mă-ntreb şi acum când plouă şi când e soare
În privirea ta de-argint...
Vino la mine devreme,
De câte ori mai ai vreme,
Doar părul să-ţi văd lângă geam,
De foc, la răsărit...
Aş vrea să-ncerc puterea ta de abstracţie
Acum, când te uiţi de la fereastra mea,
Aştept să observi, dar nu observ nici o reacţie
Fiincdă tu nu vrei deloc...
Nici nu te-ntorci către mine,
Iar eu nu prea mai văd bine:
Doar părul îl simt lângă geam,
Te rog să nu te mişti!
Nu mă uita, la plecare,
Semnul meu drag de-ntrebare
Şi lasă-ţi, din păr, lângă geam
Un fir de-aur curat...