De când te-am văzut ai fost un semn de-ntrebare,
Cu ochii tăi mari, cu râsul tău de copil,
Mă-ntreb și acum când plouă și când e soare
În privirea ta de-argint...
Vino la mine devreme,
De câte ori mai ai vreme,
Doar părul să-ți văd lângă geam,
De foc, la răsărit...
Aș vrea să-ncerc puterea ta de abstracție
Acum, când te uiți de la fereastra mea,
Aștept să observi, dar nu observ nici o reacție
Fiincdă tu nu vrei deloc...
Nici nu te-ntorci către mine,
Iar eu nu prea mai văd bine:
Doar părul îl simt lângă geam,
Te rog să nu te miști!
Nu mă uita, la plecare,
Semnul meu drag de-ntrebare
Și lasă-ți, din păr, lângă geam
Un fir de-aur curat...