Eu umbra aceasta pe care
O semeni în sufletul meu,
Cu milă și tristă mirare
Voi duce-o cu mine mereu.
Și-apoi într-o zi oarecare,
În care-mi va fi cel mai greu,
Voi pune-o în vechi calendare,
Duminica trupului meu.
Fiori prin mine umblă
Și nu am trebuință,
Te rog pe tine umbră
Să redevii ființă...
Flămând de iubirea intreagă,
Pe vremi cu amurg mohorât,
Când zodiile noaptea-și dezleagă,
Mă satur cu-o umbră și-atât.
Și sufletul meu te mai roagă,
Magnetic catarg doborât,
Tu, umbră tăcută și dragă,
Așează-ți fularul la gât...
O umbră se-nchide în mine,
O umbră prin mine trecu,
E-atâta de rău, că e bine,
E-atât de mult "da", că e "nu".
Bocovia-și iese din sine
Și râde în "a" și în "u",
O umbră în viață mă ține
Și umbra aceea ești tu.