Singur, fără nimeni

Ferească Dumnezeu, dacă mai poate,
Pe fiecare de singurătate.
Acesta-mi pare lucrul cel mai greu,
Ferească-mă de mine Dumnezeu.

Ferească-mă noroiul de noroaie,
Ferească-mă plouândul nor -- de ploaie,
Ferească-mă singurătatea mea
Ca singur să mă nărui pe podea.

Şi gura să-mi aud cum milă cere
Vreunor paşi din vreo apropiere
Şi, fără nimeni, să mă sting în glas,
Pe lume cât de singur am rămas.

Atât de singur sunt pe-acest pământ,
Că nimeni nu va şti dacă mai sunt.