Pământul prea e plin de emigranți,
Sunt țări de emigranți, sunt continente,
Cu comis-voiajori din tată-n fiu
Biografii aproape indecente.
O roată pune Toader pe un râu
Și cumpără un vechi dinam de moară
Și toți ai lui lumină-n casă au
Căci neamul nostru n-a-nvățat să moară.
Mai e nevoie, doamne, și de cei
Ce țara niciodată nu și-o lasă
Sunt milioane pe acest Pământ
Care mai știu ce-nseamnă și acasă.
Dacă-a putut acest țăran român
Să facă el, în munții lui, o roată,
Înseamnă că nimic nu e pierdut,
Nu piere neamul nostru niciodată.
Nu lămpi de la străinii geniali,
Ci dintr-un biet pârâu luând văpaia
Ne-arată ce înseamnă să fii om
Țăranul Toader Popa din Ortoaia.
El vești își ia din munți, din univers,
Carpații lui emit pe unde scurte
Și noaptea-n somn aude-un vuiet blând,
Planeta trece pe la el prin curte.
La ora când e noapte peste tot
Se sting veiozele în Europa,
Doar un pârâu sticlește luminos
În munții somnului lui Toader Popa.
El care-a emigrat doar până-n grajd
Și până-n munții Dornei, frânt de muncă,
Mi-a spus atât: "Eu am rămas aici
Că de la tata am primit poruncă."
Roată, roată, te mai inventăm o dată,
Roată, roată, și cu tine lumea toată.
Roată...