Pământul prea e plin de emigranţi,
Sunt ţări de emigranţi, sunt continente,
Cu comis-voiajori din tată-n fiu
Biografii aproape indecente.
O roată pune Toader pe un râu
Şi cumpără un vechi dinam de moară
Şi toţi ai lui lumină-n casă au
Căci neamul nostru n-a-nvăţat să moară.
Mai e nevoie, doamne, şi de cei
Ce ţara niciodată nu şi-o lasă
Sunt milioane pe acest Pământ
Care mai ştiu ce-nseamnă şi acasă.
Dacă-a putut acest ţăran român
Să facă el, în munţii lui, o roată,
Înseamnă că nimic nu e pierdut,
Nu piere neamul nostru niciodată.
Nu lămpi de la străinii geniali,
Ci dintr-un biet pârâu luând văpaia
Ne-arată ce înseamnă să fii om
Ţăranul Toader Popa din Ortoaia.
El veşti îşi ia din munţi, din univers,
Carpaţii lui emit pe unde scurte
Şi noaptea-n somn aude-un vuiet blând,
Planeta trece pe la el prin curte.
La ora când e noapte peste tot
Se sting veiozele în Europa,
Doar un pârâu sticleşte luminos
În munţii somnului lui Toader Popa.
El care-a emigrat doar până-n grajd
Şi până-n munţii Dornei, frânt de muncă,
Mi-a spus atât: "Eu am rămas aici
Că de la tata am primit poruncă."
Roată, roată, te mai inventăm o dată,
Roată, roată, şi cu tine lumea toată.
Roată...